Cacealmaua politică a asului de treflă al partidei rromilor

840

Arestarea pentru corupţie a „asului de treflă”/ preşedintelui Partidei Romilor, deputatul Nicolae Păun, pare să fie o prăbuşire catastrofală în „ţigănie” a întregii Mişcări civice, culturale şi politice a rromilor, ca o confirmare a suspiciunilor istorice că romii tot ţigani sunt.

Arestarea lui Nicolae Păun şi revelarea faptului că ar fi vorba de o adevărată reţea infracţională a organizaţiei Partida Romilor nu pare să mire pe nimeni, nu există niciun Comunicat de solidarizare sau desolidarizare din partea rromilor, iar nerromii îşi reconfirmă că rromii sunt ţigani, mai degrabă o minoritate infracţională, decât o minoritate naţională/etnică. Moral, pare să se confirme că ”ţiganu-i tot ţigan, şi-n ziua de Paşte”, ”ţiganul nu e om”, ba chiar că ţiganul e rrom de departe, câtă vreme nu-şi asumă o etică, o responsabilitate socială, civilitatea. Desolidarizarea este tacită, iar ghetoizarea şi segregarea par necesare pentru a salva societatea, obligatoriu mentinând un mesaj umanist şi o corectitudine politică variabilă, la limită. Nimic nou, cam aşa a fost dintotdeauna, rasismul românesc nu este definit, nici acceptat, deşi Sclavia şi Holocaustul rromilor din România explică mentalităţile actuale. Tot atât de adevărat, rromii înşişi, blocaţi în lupte fratricide pentru recompense şi privilegii, nu par să fie deloc diferiţi de ţigăniile din Ţiganiada, deşi au trecut de-atunci mai bine de 200 de ani.

Pe de altă parte, Nicolae Păun, alias Niky Scorpion, spune că e o cabală (un fel de cal troian), în ceea ce-l priveşte, că n-ar fi atât vorba de implicarea lui în furatul banilor din proiectele europene, ci de politică, orchestrată împotriva Partidei Romilor Pro Europa. Or, pare-se că gura păcătosului adevăr grăieşte, doar că Nicolae Păun nu se referă la politică în sensul negocierii de politici publice pentru rromi, ci la faptul că Partida Romilor a fost cea mai mare agenţie electorală de traficare a votului rromilor către partidele majoritare.

La nivel local, liderii filialelor Partidei Romilor sunt în cvasitotalitate consilieri în partidelor majoritare, negociaţi cu Nicolae Păun, în fapt, agenţi electorali. Până şi experţii rromi din administraţia publică au fost angajaţi ”politic”, nu pe criterii meritocratice, într-o dublă obedienţă faţă de Partid şi Partidă (un cuplu al dragostei de putere). Marean Vanghelie a fost zece ani primar în Ferentari şi Rahova, cumpărând voturile rromilor, iar situaţia aceasta este frecventă la nivel naţional, blocând exprimarea votului liber, prin coruperea categoriilor defavorizate. În Ferentari deja alegerile au început, liberalii se bat cu social-democraţii pentru voturile ”ţigănetului” (cum zicea Johnny Răducanu, iritat şi dezamăgit), iar Partida Romilor, care ar fi putut avea un electorat mult mai mare ca al UDMR-ului, va fi sancţionată drastic de electoratul rrom, ba chiar riscă radierea şi excluderea din Consiliul Minorităţilor Naţionale (structură de stat).

Ce-şi asumă partidele majoritare din greşeala de a fi confiscat votul rromilor, ce-şi asumă statul roman din vina de a fi tolerat această situaţie, ce-şi asumă rromii înşişi, în special ONG-urile, a căror voce civică nu se aude?

Ce de de făcut? Un răspuns este şi în comentariile din josul articolului, o mărturie a absenţei unor politici de stat care să împace societatea.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ