| COMUNICAT CNCD 03.03.2009 |
| Comunicate |
| Scris de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării |
| Marţi, 03 Martie 2009 11:11 |
|
COMUNICAT
Colegiul director reiterează apelul său având în vedere recomandările instituţiilor internaţionale ca „în mod natural, atunci când se discută situaţia unui grup minoritar aparte, dorinţa acestei minorităţi cu privire la denominare trebuie privită ca un factor determinant”. Terminologia utilizată cu privire la minoritatea romilor a cunoscut modificări în plan naţional, la ni velul statelor membre şi în plan internaţional la nivelul Consiului Europei, a Uniunii Europene, a Naţiunilor Unite sau a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa. Modificările survenite au reprezentat rezultatul manifestării de voinţă a reprezentanţilor minorităţii în cauză. Recentele iniţiative legislative privind schimbarea denumirii de „rom” au fost respinse de către Comisiile de specialitate şi de Parlamentul României, pe considerentul că acestea vin în contradicţie cu prevederile constituţionale care garantează egalitatea în drepturi pentru toţi cetăţenii României. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat în anumite condiţii că referirile exprese la anumite persoane, drept „ţigani” corelativ unor împrejurări asociate cu modul de viaţă, comportamentul social, caracterizarea psihologică, aplicarea unui anumit tratament ori refuzul acordării unor drepturi, precum şi remarci tendenţioase privind originea etnică, sunt esenţialmente discriminatorii, în absenţa oricărei fundamentări. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în cauze recente, a constatat că în anumite condiţii, sintagma „ţigan” poate îmbrăca forma unei discriminări, în sensul art. 2 alin.1 şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000, republicată, în situaţia în care se utilizează cu scopul de a atinge demnitatea ori de a crea o atmosferă de intimidare, ostilă, degradantă, umilitoare sau ofensatoare Similar, prin Hotărârea nr. 384 din 22.04.2008 Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a constatat că utilizarea termenului de „rom” nu reprezintă o formă de discriminare indirectă faţă de comunitatea majoritară.
Bookmark
Trimite prin email
Vizite: 1270 Comentarii (1)
![]()
http://AnunturiCL.ro ![]() scris de http://AnunturiCL.ro, martie 06, 2010
Posteaza gratuit anuntul tau pe http://AnunturiCL.ro
Scrie comentariu
|



