Dosarul „Partida Romilor”. Mădălin Voicu şi soţia sa s-au prezentat la Direcţia Naţională Anticorupţie

697

Mădălin Voicu şi soţia sa, Carmen Oltean, s-au prezentat vineri dimineaţă la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), fiind citaţi în dosarul „Partida romilor”. Surse judiciare au precizat că aceştia au fost chemaţi pentru a afla detalii despre sechestru asigurator dispus în cazul lor.

În acest dosar, deputatul Mădălin Voicu este acuzat de trafic de influenţă, fals în declaraţii şi spălare a banilor, toate în formă continuată.

Potrivit procurorilor, în perioada 2011-2015, în calitate de preşedinte al Asociaţiei Partida Romilor Pro Europa, Păun Nicolae a plătit, lunar, sume de bani fixe în cuantum total de 217.300 lei, deputatului Mădălin Voicu şi a asigurat soţiei acestuia Olteanu Carmen, un salariu (fără nicio contraprestaţie), în cadrul unuia din proiectele derulate de Asociaţia Partida Romilor.

Aceste foloase ar fi fost oferite pentru ca deputatul Mădălin Voicu să intervină la funcţionari şi demnitari, intervenţii concretizate în contextul validării proiectelor cu finanţare europeană, în contextul promovării unui proiect de lege privind amnistia contribuţiei de asigurări de sănătate pentru anumite categorii de persoane fizice şi în legătură cu neîncasarea, de către ANAF, a sumelor aferente deciziilor de impunere emise către persoanele angajate, în mod fictiv, în cadrul Partidei Romilor Pro Europa.

Mădălin Voicu mai este acuzat că în perioada 2011-2015, cu intenţie, în exercitarea obligaţiilor ce derivă din calitatea de deputat, a depus declaraţii de avere la Camera Deputaţilor, fără a declara sumele de bani obţinute de la Asociaţia Partida Romilor „Pro Europa”.

În acest dosar mai este urmărit penal şi Nicolae Păun. El este acuzat de este acuzat de folosire sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, schimbare ilegală a destinaţiei fondurilor europene, deturnare de fonduri, spălare a banilor, efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, cumpărare de influenţă şi influenţare a declaraţiilor, toate în formă continuată.

De altfel, pe 1 martie 2016, DNA anunţa că s-a dispus instituirea sechestrului asigurator şi a popririi asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea următoarelor persoane, având calitatea procesuală de suspect ori inculpat:

  • Nicolae Păun – până la concurenţa sumei de 30.470.708,72 lei
  • Mădălin Voicu – până la concurenţa sumei de 411.541 lei
  • Carmen Olteanu, soţia lui Mădălin Voicu – până la concurenţa sumei de 194.241 lei
  • Gheorghe Ivan – până la concurenţa sumei de 12.384.208,72 lei
  • Vasilică Grigore – până la concurenţa sumei de 676.255 lei
  • Valentin Pepenel – până la concurenţa sumei de 459.244 lei
  • Iulian Costel Paraschiv – până la concurenţa sumei de 14.866.500 lei
  • Irina Valeria Radu – până la concurenţa sumei de 27.250.708,72 lei
  • Florentina Rotariu – până la concurenţa sumei de 27.250.708,72 lei

De asemenea, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator şi a popririi asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea societăţii Niky Sscorpion Alcom S.R.L., până la concurenţa sumei de 3.220.000 de lei.

„Măsura asigurătorie a fost dispusă avându-se în vedere necesitatea de a evita ascunderea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor mobile şi imobile de către persoanele sus-menţionate, pentru a servi la garantarea reparării pagubei produse prin săvârşirea infracţiunilor”, conform documentului citat.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ