Este extrem de greu de evaluat numãrul rromilor care trãiau în Europa interbelicã si numãrul victimelor (vezi Anexele 1 si 2). Rromii erau foarte numerosi în Rusia, în Tãrile Baltice si Balcani. Un numãr destul de mic, în Franta si Belgia. Unii istorici estimeazã numãrul de rromi la 5.000.000, chiar mai mult, dupã scriitorul francez de nationalitate rromani, Mateo Maximoff. Profesorul suedez Arthur Thesslev indicã cifra de 1.500.000, la începutul secolului. Leon Poliakov, în cartea „Breviarul urii”, vorbeste de 1.000.000 de rromi. Rromii însisi considerã cã sunt mult mai multi. Chiar si numãrul victimelor este greu de determinat.

În martie 1899, s-a creat, pe lîngã politia din Baviere, o sectie speialã pentru „Problemele tiganilor”. Aceastã sectie specialã primea copii ale verdictelor date de tribunale în cazurile în care delictele erau comise de rromi si orice alte informatii referitoare la viata lor.
Legile împotriva rromilor si nomazilor date de Biroul din Munchen („Centru National”) au intrat în vigoare, dupã Ordonanta din 16/17.04.1929. O sectiune, a „problemelor tiganilor” a fost creatã pe lîngã Biroul International de Politie, la Viena. Cele douã birouri erau într-o strînsã colaborare, mentalitatea comunã, rasistã, preexistînd chiar înainte de 1905, cînd, la Munchen, Directia imperialã a politiei îsi institutionalizeazã metodele, prin publicarea Zigeuner-Buch, sub coordonarea lui Alfred Dillman. Acest monument al rasismului contine trei pãrti:

Legea din 1929 impunea rromilor mai multe restrictii. Nu aveau dreptul sã se deplaseze fãrã un permis eliberat de politie si trebuiau sã utilizeze, pentru deplasãri, rulote sau caravane. Tinerii care depãseau vîrsta de 16 ani si care nu puteau face proba unei ocupatii, erau constrînsi sã efectueze doi ani de muncã în centre de reeducare.

Dupã 1933, odatã cu accederea la putere a lui Hitler, aceste mãsuri s-au agravat. Într-o tarã în care deviza era „Arbeit macht frei” (Munca înseamnã libertate), orice persoanã fãrã acte putea fi declaratã parazit. Rromii care nu-si puteau proba nationalitatea germanã erau expulzati. În curînd s-au deschis lagãre de concentrare si, printre primii prizonieri, inamici ai regimului, prizonieri de drept comun erau evreii si rromii. Documente din 1936 relateazã deportarea rromilor la Dachau.

Sînt ucisi pînã si copiii. ªi în acesta constã principiul genocidului, dupã opinia istoricului Billig: „Omul nu este ucis pentru ceea ce face, ci pentru ceea ce este”.
Teoriile elaborate prin Rassenhygienische Forschungstelle aveau sã fie aplicate. Rasa va fi cea care va duce la solutionarea „Problemei tiganilor”.
Himmler va oferi 40 de rromi prizonieri în lagãrul Sachsenhausen, profesorilor Werner Ficher si Hombeck, pentru a le da posibilitatea de a proba cã prin venele rromilor curge sînge nearian. Dupã acesti „savanti”, peste 90% din rromi erau metisi si ateisti metisi, aveau tendinta de a contracta cãsãtorii cu alti metisi sau, cu atît mai rãu, cu germani „integrati” din punct de vedere rasial.

Dupã anexarea regiunii sudete, în noiembrie 1938, Cehoslovacia si-a pierdut independenta, în martie 1939. Slovacia, devenitã un stat satelit al Reich-ului, în 14 martie. A doua zi, Boemia - Moravia au fost alipite Reich-ului.
Rromii de aici ajung la portile mortii în martie 1939. Ei reusiserã, pînã la acea datã, sã-si formeze o pãturã intelectualã: copiii si tinerii frecventau scoala, aveau un teatru, dar - ca si în Iugoslavia - aceastã emancipare a fost opritã. Au fost vizati mai întîi rromii care detineau documente de identitate care îi identificau ca rromi, urmare a Decretului din 1927 sau fiselor politiei.

Relatiile privilegiate cu Austria, datorate unei îndelungate istorii comune, a fãcut ca Ungaria sã fie consideratã ca o parte a Reich-ului german.Din 19 martie 1944, Ungaria este ocupatã efectiv de germani. Sursele asupra mãsurilor împotriva rromilor sînt încã fragmentare. Existenta unui lagãr de concentrare pentru rromi a fost demonstratã, ceea ce presupune cã au mai fost si altele. Cifra de 31.000 de rromi deportati de Ungaria, începînd cu octombrie 1944, explicã eficacitatea mãsurilor anterioare luate împotriva rromilor (încã de pe vremea Mariei Tereza si a lui Iosif al II-lea), cît si interventia nazistilor în solutia finalã.

În spatele generalilor von Leer, von Bock, von Rustedt si a altora erau trupele SS cu care armata colabora „foare strîns, aproape cordial”, dupã cum scrie comandantul plutoanelor de executie Stahlecker, a cãrui misiune, comandatã de Himmler, a fost organizarea masacrelor în Tãrile Baltice.

La 14 august 1941, Himmler a decis exterminarea evreilor din URSS, fapt care va fi fatal si rromilor. În octombrie 1941, SS-ul executã un grup de 31 de rromi nomazi. Trupele germane i-au asasinat pe toti rromii blocati între cele douã fronturi si anul 1942 a fost, în mod special, un an al mortii.