|
În martie 1899, s-a creat, pe lîngã politia din Baviere, o sectie speialã pentru „Problemele tiganilor”. Aceastã sectie specialã primea copii ale verdictelor date de tribunale în cazurile în care delictele erau comise de rromi si orice alte informatii referitoare la viata lor.
Legile împotriva rromilor si nomazilor date de Biroul din Munchen („Centru National”) au intrat în vigoare, dupã Ordonanta din 16/17.04.1929. O sectiune, a „problemelor tiganilor” a fost creatã pe lîngã Biroul International de Politie, la Viena. Cele douã birouri erau într-o strînsã colaborare, mentalitatea comunã, rasistã, preexistînd chiar înainte de 1905, cînd, la Munchen, Directia imperialã a politiei îsi institutionalizeazã metodele, prin publicarea Zigeuner-Buch, sub coordonarea lui Alfred Dillman. Acest monument al rasismului contine trei pãrti:
1. O introducere „juridicã”, structuratã în patru pãrti:
a) o expunere a ratiunilor campaniei contra „ciumei tigãnesti de care noi,
germanii, suferim”, în fapt o colectie heteroclitã de stereotipuri;
b) un rezumat al legilor si restrictiilor impuse rromilor: „un tigan va fi pedepsit dacã organizeazã un spectacol muzical, teatral sau de alt fel (...), chiar dacã are permis de liberã miscare valabil, dar nu a obtinut în pre- alabil o autorizatie de la politia localã”, „încearcã sã cîstige bani sau sã obtinã avantaje / profit din practicarea exorcismului, magiei, chiromantiei, ghicitului în cãrti, oniromantiei, semiromantie sau din cãutarea comorilor”;
c) o descriere a enormei retele de informatii a politiei;
d) o listã de 15 argumente în favoarea condamnãrii rromilor în ansamblu: tiganii sînt violenti („se luptã pînã la sînge atunci cînd întîlnesc clanuri adverse”), sînt cruzi cu animalele lor, practicã incestul („datoritã faptului cã trãiesc împreunã în rulote, suspiciunea cã practicã incestul are un temei real”), sînt periculosi („sînt mereu pe drumuri, amenintînd ordinea publicã prin modul nomad de viatã”), sînt braconieri, pot incendia pãdurile, pãsunile, ca si animalele, transmit epidemii si boli, sînt lasi, le e fricã de olitie, folosesc diverse documente care sã le permitã sã pãstreze „modul de viatã tigãnesc”, nu sînt religiosi, nu sînt adevãrati credinciosi, în sensul german al termenului, fac descinderi în sate, sîmbãta si duminica, cînd gospodãriile sînt mai putin protejate, fiecare grup stie întotdeauna unde se gãsesc celelalte grupuri. 2) O listã de 310 pagini, care înregistreazã datele a peste 5.000 de rromi (în general grupati pe familii), cu urmãtoarele informatii despre fiecare: nume, prenume, poreclã; religie; situatia familiei; profesia; locul si data nasterii; localitatea de resedintã si cetãtenia; numele pãrintilor; componenta familiei, cu referire la celelalte fise; apartenenta la alte „clanuri”; impresii defavorabile referitoare la individul în cauzã sau la familia sa; date despre arestãri sau expulzãri anterioare; semne particulare; 3) O colectie de fotografii ale „tiganilor reprezentativi”, selectate din dosarele „Zigeuner-zentrale” a Directiei imperiale de politie din Munchen.1933 / 1939. Nasterea „Chestiunii tigãnesti”Legea din 1929 impunea rromilor mai multe restrictii. Nu aveau dreptul sã se deplaseze fãrã un permis eliberat de politie si trebuiau sã utilizeze, pentru deplasãri, rulote sau caravane. Tinerii care depãseau vîrsta de 16 ani si care nu puteau face proba unei ocupatii, erau constrînsi sã efectueze doi ani de muncã în centre de reeducare.
Dupã 1933, odatã cu accederea la putere a lui Hitler, aceste mãsuri s-au agravat. Într-o tarã în care deviza era „Arbeit macht frei” (Munca înseamnã libertate), orice persoanã fãrã acte putea fi declaratã parazit. Rromii care nu-si puteau proba nationalitatea germanã erau expulzati. În curînd s-au deschis lagãre de concentrare si, printre primii prizonieri, inamici ai regimului, prizonieri de drept comun erau evreii si rromii.
Documente din 1936 relateazã deportarea rromilor la Dachau. Scrisoarea din 01.07.1936 se referã la lupta contra cersetorilor si rromilor si la sosirea a 100-120 de deportati în lagãr. O altã scrisoare vorbeste de trei transporturi succesive cãtre aceeasi destinatie. Ministerul informeazã conducerea lagãrului cã deportatii sunt „Polizeigefangene” (prizonieri ai politiei) si depind de biroul din Munchen. Hans Globke, sef de serviciu în Ministerul de Interne al celui de-al treilea Reich, unul dintre redactorii si comentatorii legilor rasiale, declara, în 1936: „În Europa, numai evreii si tiganii au sînge strãin”.
 |
Aboneaza-te la fluxul de comentarii