Legea din 1929 impunea rromilor mai multe restrictii. Nu aveau dreptul sã se deplaseze fãrã un permis eliberat de politie si trebuiau sã utilizeze, pentru deplasãri, rulote sau caravane. Tinerii care depãseau vîrsta de 16 ani si care nu puteau face proba unei ocupatii, erau constrînsi sã efectueze doi ani de muncã în centre de reeducare.

Dupã 1933, odatã cu accederea la putere a lui Hitler, aceste mãsuri s-au agravat. Într-o tarã în care deviza era „Arbeit macht frei” (Munca înseamnã libertate), orice persoanã fãrã acte putea fi declaratã parazit. Rromii care nu-si puteau proba nationalitatea germanã erau expulzati. În curînd s-au deschis lagãre de concentrare si, printre primii prizonieri, inamici ai regimului, prizonieri de drept comun erau evreii si rromii. Documente din 1936 relateazã deportarea rromilor la Dachau.

Scrisoarea din 01.07.1936 se referã la lupta contra cersetorilor si rromilor si la sosirea a 100-120 de deportati în lagãr. O altã scrisoare vorbeste de trei transporturi succesive cãtre aceeasi destinatie.

Ministerul informeazã conducerea lagãrului cã deportatii sunt „Polizeigefangene” (prizonieri ai politiei) si depind de biroul din Munchen. Hans Globke, sef de serviciu în Ministerul de Interne al celui de-al treilea Reich, unul dintre redactorii si comentatorii legilor rasiale, declara, în 1936: „În Europa, numai evreii si tiganii au sînge strãin”. El precizeazã cã legile referitoare la metisii evrei trebuie aplicate si altora si preconiza punerea rromilor în aceeasi categorie cu evreii.

În 1936, Robert Koenber, un alt „savant”, declara în cartea sa „Volk und Stat": „Evreii si tiganii sunt strãini de noi, si asta pentru cã au ascendentã asiaticã, în timp ce a noastrã este nordicã”. La sfîrsitul anului 1937 si în 1938, se produc arestãri peste tot; mai întîi bãrbatii, apoi familiile. La Buchenwald, rromilor le este rezervatã o baracã specialã.

Un rrom a cãrui inimã era chinuitã de nostalgie, ruga sã i se spunã cum ar putea pãrãsi lagãrul pentru a-si regãsi femeia, copiii, calul si cãruta. Rromii cîntau în orchestrele din lagãre si îsi exprimau toate durerile în muzicã.

400 de rromi au fost expediati la Dachau. În toate lagãrele, pe listele de decese le pot fi citite numele: la Mauthausen, Gusen, Dautmergen, alãturi de nume de evrei, în Varsovia, Wilno, Radom si altele. În lagãrul Natzweiller, nume de tineri asasinati împreunã: tînãrul rrom maghiar Geza Balo, de 17 ani si tînãrul evreu de 19 ani, Baruch Gurwicz, Sînt amenajate lagãre speciale pentru rromi, lîngã Düsseldorf, la Lackembach, în Austria. În Olanda si Belgia, înainte de transferul lor în Gerrmania, ei trãiesc în lagãrele evreiesti Westerbork si Malines. Felix Vinicas citeazã:

„...În plinã iarnã, pe un frig insuportabil, a sosit în lagãr o multime de aproximativ 300 de rromi, arestati în Belgia si Franta, în regiunea Lille. Se aflau într-o stare de epuizare extremã. Pentru început, comandantul i-a pus sã alerge în picioarele goale prin zãpadã, timp de o orã, bãrbati, femei si copii, apoi i-au închis într-o camerã îngrozitoare si i-au împiedicat sã foloseascã W.C.-ul. Înfometati, aproape devorati de pãduchi, au fost transferati rapid în Germania, sub pretextul unei temeri de tifos”.

Anul 1938 este un an crucial pentru rromi, ca si pentru evrei. În octombrie s-au fãcut primele deportãri ale evreilor polonezi. Primele incendieri ale sinagogilor preced incendiul care va cuprinde lumea întreagã.
Însusi Himmler intrã în scenã. El ordonã transferul biroului „Problemei tiganilor” de la München la Berlin. O altã ordonantã cerea tuturor posturilor de politie de a proceda „la o sãptãmînã de epurare”. Au loc peste tot razii. Mii de rromi din Reich si din Austria sînt arestati. În satul Mannwoerth, sat cu rromi sedentari, posedînd pãmînt si vii, 300 de rromi au fost arestati într-o singurã noapte. În 8.12.1938, Himmler semneazã o nouã ordonantã care constituie, practic, o condamnare la moarte a rromilor.

Comentarii (0)

Aboneaza-te la fluxul de comentarii