Victoria rapidã din Polonia i-a fãcut pe germani sã-si piardã mintile. Opera credintei lor putea sã fie proiectatã: una din sarcini era si exterminarea rromilor. Sînt o multitudine de ipoteze asupra datei exacte a ordinului referitor la „solutia finalã” a „problemei evreiesti” si, simultan cu aceasta, a „problemei tigãnesti”. Se crede cã aceastã datã a fost în primãvara anului 1941, înaintea atacãrii URSS, odatã cu crearea „Einsatzgruppen” (plutoane de executie)

1. Evreii din Polonia trebuie transferati în orasele mari;
2. Evreii din Reich trebuie transferati în Polonia;
3. 30.000 de tigani din Reich trebuie, de asemenea, transferati în Polonia;
4. Expedierea sistematicã a evreilor din regiunile germane spre Polonia,
cu trenuri de marfã.

Aceste instructiuni au fost executate rapid. Evreii au fost concentrati în orase, în apropierea gãrilor, pentru a fi urcati în „trenurile de marfã”. Se cunosteau motivele. De ce, totusi, se vorbea de 30.000 de rromi, de vreme ce se stia cã în Reich sînt 34-40.000 de rromi? Conform ordonantei lui Himmler din 8.12.1938, posturile de politie cunosteau zonele locuite de rromi. Un nou „Erlass”, din 17.11.1939, interzice rromilor pãrãsirea domiciliului, sub amenintarea internãrii în lagãrele de concentrare. Aceastã ordonantã, care îi are în vedere si pe metisii rromi sau evrei, pregãteste viitoarele deportãri spre Polonia.

Tenenbaum vorbeste despre trenuri pline de rromi, via Polonia, încã din toamna anului 1939, dar nicãieri nu au putut fi gãsite urme ale acestor transporturi. Sînt, însã, probe despre primele trenuri de deportati, din mai 1940, cu peste 2.500 de rromi. Aceastã întîrziere nu a fost o schimbare de atitudine a nazistilor fatã de rromi. Motivul era cã Himmler, numit de Hitler în postul de comisar al Reich-ului, avea ca misiune „întãrirea poporului german”, prin repatrierea germanilor din strãintate. Dorea sã-i instaleze în locul populatiilor considerate „periculoase pentru Reich” si pentru poporul german. Cum nu se punea problema instalãrii acestor buni germani în rulotele rromilor sau în cãsutele dãrãpãnate ale metisilor rromi, era cu mult mai bine sã se înceapã cu deportarea evreilor, pentru a aseza în casele acestora noii veniti.

Decizia de „a rezolva problema evreilor si a tiganilor” a fost luatã de Hitler, în septembrie 1939. Polonia va deveni mormîntul evreilor si al rromilor. Wetzel si Hecht, statisticieni ai viitoarelor victime, indicã într-un memoriu cã 100.000 de rromi si alti strãini au fost deportati în Polonia.
Nazistii gîndiserã, mai întîi, sã deporteze 30.000 de rromi din Germania pentru a-i împusca la Chelmno si la Auschwitz, dar în octombrie 1941, la Praga, Haydrich propune sã-i deporteze la Riga, împreunã cu 50.000 de evrei. Cã aceasta va fi la Auschwitz sau la Riga, soarta lor va fi aceeasi. Cãci evreii deportati la Riga trebuiau sã moarã într-un fel sau altul: în vagoanele de transport înghetate, prin foame si boli, în ghetto-ul din Riga, în camioanele mortii, sub gloantele plutonului de executie al SS.

Rromii care au fost trimisi la Lodz proveneau si din ale tãri decît Germania. Dupã exterminarea lor, s-au gãsit scrisori în diferite limbi. În denumirea „tigan”, pentru germani, intra orice persoanã care avea un mod de existentã similar cu al rromilor, care, bineînteles, trebuia sã împãrtãseascã aceeasi soartã. David Serakowiak, un adolescent evreu, noteazã în jurnalul sãu:

„Întregul cartier din Marycin a fost rezervat deportatilor din Germania... O altã parte a ghetto-ului era rezervatã tiganilor. Numai dracul stie ce se va întîmpla... O sã fim nimiciti cu totii”.

Dar, înainte de nimicire, aceleasi chinuri vor fi impuse si celor 50.000 de bãrbati, femei si copii evrei ai marelui ghetto, ca si celor 5.000 de prizonieri rromi ai micului ghetto. Primele victime în cele douã ghetto-uri au fost copiii. Tifosul îi diminua cu sutele, ca si pe adulti; mai mult de 600 muriserã în cîteva sãptãmîni, altii au fost spînzurati sau strangulati de gardieni.

Din jurnalul lui Hans Franck, guvernator al Poloniei ocupate, ne putem face o idee despre ce au însemnat aceste deportãri: „Trenuri de marfã încãrcate cu oameni soseau zilnic. Unele vagoane erau pline de cadavre pînã la acoperis”.

În Austria, în Boemia si Moravia, peste tot unde ajung nazistii, rromii devin victime. Se vorbeste aici de cei 30.000 de rromi, ca si de cei 7.000 de evrei si 120.000 de polonezi. Cinci luni dupã anexare, 2.500 de rromi au fost deportati în Polonia. Care a fost soarta lor? Stefan Lemke, martor în procesul criminalului de rãzboi, Arthur Greiser, povesteste:

„Noaptea, gardianul sosea însotit de SS-isti si dãdea ordin sã se trezeascã toatã lumea... Fãceau sã urle cîinii si cãutau tineri rromi, care tremurau de fricã, stiind bine ce îi astepta. Nefericitii veneau plini de rãni...”

Martorii povestesc cã ar fi întîlnit rromi vorbind germana, la Chykuno, în regiunea Lublin, si la Lwow. Au fost ei deportati cu evreii din regiune, la Sobibor sau la Belzetz, pentru a fi omorîti prin gazare cu monoxid? Sau au cãzut sub gloantele plutoanelor SS?
Intrarea nazistilor în Belgia, în Olanda si în Franta, în 1940 face noi victime printre evrei si rromi. În toamnã, 105.000 de persoane au fost expulzate din Alsacia: „criminalii, asocialii, bolnavii, francofilii si, bineînteles, evreii si tiganii”.
Unele mãrturii sustin cã ar fi fost vãzuti rromi vorbind în germanã si în 1944. Ar putea fi vorba de supravietuitorii din grupul celor 2.500 de persoane deportate din Hamburg, Bremen, Köln si ale localitãti germane, sosite în Polonia, în mai 1940, ca urmare a ordinului lui Himmler din 27 aprilie 1940.
Se va descoperi mai tîrziu, un lagãr de 600 de rromi, aproape de Orleans, în Franta.

În ianuarie 1942, rromii sînt deportati spre Chelmno, în grupuri de 200-300, în lagãrul mortii, inaugurat în decembrie 1941.

Evreii îi urmaserã cu miile. Cei 5.000 de rromi, ca si cei 150.000 de evrei de la Lodz, au fost exterminati, unii prin gazare cu monoxid, la Chelmno, altii cu Zyclon B, la Auschwitz. Sintetizînd cunostintele despre Holocaustul rromilor, conform Comitetului pentru investigarea crimelor germane, Bogumila Michalevicz a recenzat 435 de lagãre. Toate aceste mãsuri, ca si mãsurile contra evreilor, fac parte dintr-o strategie care avea sã ducã mai usor viitoarele victime în abatoarele lagãrelor.

O lege a Ministerului de Justitie din 15 octombrie 1942 transferã SS toatã jurisdictia în privinta rromilor si aceastã lege este explicitã în privinta exterminãrii. În sase luni de la instalare, ministrul Thierack îi trimite sefului lagãrelor de exterminare Pohl, 12.658 de persoane. Pohl îl informeazã, 6 luni mai tîrziu, cã „5.935 de prizonieri au murit deja”.

În 16 decembrie 1942, Himmler semneazã ordinul de deportare a rromilor la Auschwitz, iar ordinul va intra în vigoare din 29 ianuarie 1943. Unii vãd o diferentã între motivele deportãrii evreilor si rromilor, prin faptul cã rromii au fost arestati de politie (KRIPO), iar evreii de Serviciul de Securitate (SD). În Belgia, însã, atît rromii cît si evreii, au fost arestati si deportati de SD.

Supravietuitorii de la Auschwitz îsi amintesc sau povestesc cît au fost de uimiti de urmãtorul fapt din primãvara lui 1943: au început sã soseascã trenuri cu familii de rromi, dar în loc de obisnuitele „selectii” în care toti copiii, bãtrînii si infirmii erau imediat exterminati în crematorii, rromii erau îndreptati spre o sectie a lagãrului Birkenau, special amenajatã. Puteai vedea aici rromi foarte bãrîni, femei însãrcinate, oameni de toate vîrstele. Hoess avea sã povesteascã cã ordinul de exterminare sosea odatã cu deportatii.
Amplasamentul lagãrului Birkenau era o tacticã de a întîrzia uciderea rormilor. Aceastã tacticã a expectativei se explica prin faptul cã pe frontul de Est lucrurile

Comentarii (0)

Aboneaza-te la fluxul de comentarii