Două tări au făcut exceptie de la colaborarea cu regimul nazist, opunîndu-se activ exterminării evreilor: Danemarca, în vestul Europei, si Bulgaria, la Est. Pentru Bulgaria, cel putin, lucrurile au fost clare: nici evreii, nici tiganii nu au fost lăsati pe mîna nazistilor. În martie 1941, Bulgaria devine aliata nazistilor, care le atribuie teritorii, ca recompensă. Petar Gabrovski, ministru de interne, aliatul fascistilor, era gata de a promova o politică dură. Prin strategia sa contradictorie, totusi, Bulgaria a evitat ocuparea teritoriilor sale de către trupele germane. Acest fapt explică absenta masacrelor rromilor în tară.

În Parlamentul bulgar, 48 de deputati moderati au semnat un manifest împotriva politicii de segregare, în special anti-evreiesti. Regele moare în 1943, iar în august, legislatia anti-evreiască este abrogată.

Numărul rromilor care trăiau în Bulgaria în anul 1940 nu este cunoscut. Ultimul recensămînt al populatiei avusese loc în 1926 si indicase 123.000 de rromi declarati, între care 32.000 din mediul urban si 103.000 în mediul rural (aprox.2,5% din populatie). Restrictiile impuse rromilor de către statul bulgar reflectau presiunea nazistă: erau considerati o populatie periculoasă pentru puritatea natiunii, iar modul de viată itinerant se considera că amenintă controlul populatiei administrate.

Din 1942, au fost promulgate măsuri segregationiste explicite. Rromii care nu puteau proba o activitate economică onorabilă au fost expediati la muncile fortate, la constructia de străzi si căi ferate sau afectati muncilor de utilitate publică.

La 23 februarie 1943, a fost semnat un acord între Comisarul pentru problemele evreiesti al guvernului bulgar si delegatul special SS Theodor Daniker, care stipula că evreii vor fi deportati din întreg teritoriul de sub jurisdictia bulgară. La 2 martie, evreilor le-a fost retrasă cetătenia. În august 1943, presa anunta că mii de rromi din Sofia fuseseră deja expulzati si trimisi în lagărele de muncă.

În 25 august 1943, sub pretextul luptei împotriva maladiilor infectioase transmise de rromi, autoritătile bulgare au ordonat interzicerea iesirii din locuinte. Ca si în alte tări, rromii au fost supusi unor restrictii alimentare: bulgarii primeau 500g de zahăr, evreii 100-200g, rromii - 50g.

Li s-a interzis chiar si dreptul de a circula prin centrul capitalei; folosirea limbii si a religiei, reprimată. Un militant rrom, Manus Romanov, a depus mărturie că, în 1942, politia a încercuit cartierul rrom, a închis locuitorii într-o biserică si i-a botezat cu forta. La Dupnita, în lagărele de concentrare pentru evreii din Bulgaria erau detinuti si rromii.

Comentarii (0)

Aboneaza-te la fluxul de comentarii