Exterminarea rromilor din Polonia a început în primăvara anului 1942. Cei care fuseseră închisi în ghetto-ul din Varsovia, în 1941, au fost trimisi la Treblinka. În 1942, la Grochow, sînt semnalate asasinate ale rromilor. O parte din rromi se refugiază în păduri pentru a scăpa de razii.
În estul Poloniei, majoritatea rromilor au fost exterminati în afara lagărelor, la sfîrsitul anului 1942, de Gestapo.

 

În aceeasi perioadă, în Sud, cei care scăpaseră din lagărele din Belzec si Sobibor au fost asasinati în satele în care locuiau. Rromii au fost deportati la Auschwitz, Birkenau, Lodz, Chelmno, Maidanek si în lagăre mai mici. Lodz a fost centrul exterminării în care un spatiu special a fost rezervat rromilor încă din toamna anului 1941.

Pentru „rezolvarea problemei evreilor si a tiganilor”, în Polonia, răpăitul armelor nu era suficient, foamea si epidemiile fiind, de asemenea, mijloace de exterminare prea lente. Trebuiau create adevărate fabrici ale mortii.

În 28 mai 1942, dr. Ruppert, „kreishauptmann”, ordonă internarea rromilor în ghetto-uri. Ordinul a fost afisat în toată zona Varsoviei. Acelasi ordin, semnat de Valentin, a fost afisat în districtul Ostrow Mazowiecki.

El stipula:

Acest ordin vorbeste despre bunurile rromilor. În ceea ce-i priveste pe evrei, bunurile lor vor fi preluate de un birou, special creat de Goering. În ciuda sărăciei, rromii ale căror bunuri nu prezentau interes pentru germani, trebuiau totusi deposedati, fiind dusmani ai statului.

Există putine documente care să se refere la acest subiect. Există totusi o listă a bijuteriilor confiscate unei familii din Viena, după arestarea si internarea ei în lagărul de tranzit Lackenbach. În acestă perioadă, în Newy Kurier Warszawski, nr. 191, ziar nazist, se putea citi:

Rromii erau în spatele zidurilor, în ghetto-urile evreilor. Ringelblum vorbeste în Notele sale despre conditiile îngrozitoare în care se găseau rromii din ghetto-urile Varsoviei, care au fost asasinati, o dată cu evreii, la Treblinka.
În 31 iunie 1942, Ministerul Teritoriilor ocupate din Est comunică Wermachtului că rromii trebuie să fie tratati ca evreii, cu exceptia celor de altă nationalitate. În realitate, ca si în cazul evreilor, nu se făceau diferente, oricare le-ar fi fost nationalitatea. Divizarea victimelor în deportabili si nedeportabili n-a fost decît o smecherie, care să poată usura sarcina criminalilor.

O parte dintre rromi au fost împuscati imediat după arestare, în plin cîmp, dar, în majoritate, ei aveau să împartă aceeasi soartă cu evreii: vor pieri în cursul anilor 1942 - 1943.

Comisia de investigare a crimelor germane în Polonia detine probele exterminării rromilor, nu numai în lagărul de la Treblinka, ci si la Maydanek, Belset si Sobibor. La Chelmno, împreună cu evreii, au fost împuscati si rromii. În ghetto-ul Sanok au fost, de asemenea, detinuti mai multi rromi.
Este imposibil de indicat numărul victimelor rrome în Polonia. Ele au fost mult mai numeroase. În Volînia; după Ficowski, scriitor polonez, un număr mic de copii au reusit să scape. Ca si evreii, rromii trebuiau să poarte brasarde care să-i distingă, să-i pună în afara societătii: brasarda albă, cu litera z (zigeuner - tigan, n.r.).

O supravietuitoare, poeta rromni Păpusa povesteste în versurile memorabile „Lacrimi de sînge” ce a fost acest infern:

„Oameni buni,
Nu pot să-mi aduc aminte
de vremea aceea
căci inima mi-e bolnavă
si e gata să plîngă.
În pădure, fără apă,
fără foc
înfometati
Cum să-i faci pe copii să doarmă?
Nu avem cort
si nu putem s-aprindem focul
căci fumul ne-ar da pe mîna germanilor”.

Nume

Email

Website

Titlu

Comentariu micsoreaza | mareste

Am citit si sunt de acord cu Termenii de utilizare.

Scrie caracterele din imagine

Adauga comentariu