| Politici de excludere a rromilor în Evul Mediu |
| Holocaustul european al rromilor |
Prima reactie a puterilor publice fatã de rromi este, în general, una de respingere, de expulzare. În Germania sînt vînati, la Frankfurt, în 1449, iar la sfîrsitul secolului, respingerea devine globalã: Reichstag-ul, reunit la Landau si Friburg, în 1496, 1497, 1498, îi declarã pe rromi „spioni în solda turcilor”, „aducãtori de ciumã”. Sînt acuzati de brigandaj, vrãjitorie si furt de copii. În 1500, împãratul Maximilian I, la Auxburg, solicitã mãsuri sporite, uciderea imediatã a rromilor. Ferdinand I, mai clement, interzice uciderea imediatã a femeilor si copiilor rromi. Georg II, în 1661, publicã un decret de condamnare la moarte a rromilor surprinsi pe teritoriul tãrii, iar în anii urmãtori cavaleria îi vîneazã peste tot. În 1721, exterminarea înseamnã uciderea bãrbatilor si tãierea urechilor femeilor si copiilor.
În 1725, sînt condamnati la moarte prin spînzurãtoare toti rromii, de peste 18 ani, fãrã distinctie între sexe, surprinsi pe teritoriul prusac. În spatiul ceh, în secolul XVII, rromii erau spînzurati la frontierã. În Tãrile de Jos, de-a lungul drumurilor, pancarte desenate înfãtisau rromi spînzurati, altele indicau interdictia de a-i ajuta, sub orice formã, pe heidens (pãgîni). La 4 aprilie 1525, un edict olandez ordonã ca acestia sã pãrãseascã tara în douã zile. Apoi, în secolele XVII-XVIII, sînt organizate heidenjachten (vînãtoare de pãgîni), la care participã infanteria, cavaleria si politia. Oricine poate ucide un rrom, fãrã a fi pedepsit.
 Vînãtoarea de tigani” se produce, în aceeasi perioadã, în mai multe state. Un bon de platã, din 7 mai 1737, aratã cã un „vînãtor de tigani” dintr-un sat austriac era remunerat cu 52 de coroane (7 fripturi de vitã, 28 coroane; 6 mãsuri de vin, 18 coroane; pîine, 6 coroane). Un secol mai tîrziu, în Jutland, arhivele vorbesc de o vînãtoare în care au fost ucise 260 de persoane, inclusiv „o tigancã cu copilul ei”. În tãrile scandinave, în 1560, se interzice botezarea si înmormîntarea rromilor, iar în 1637, rromii gãsiti pe acele teritorii puteau fi ucisi fãrã judecatã. Ordonante similare, decretate în secolele XVIII - XIX, au rãmas valabile pînã în 1954. În Norvegia, între 1687 si 1845, rromii (tatere) trebuiau arestati, bunurile confiscate si sefii lor executati. În Danemarka, în 1536, 1554, 1561, 1570, 1574, rromii surprinsi în teritoriu erau condamnati la muncã fortatã, iar din 1589, în prealabil, seful grupului era executat. În 1683 se interzice navigatorilor de a lua la bord rromi, iar din 1708, rromii sînt încarcerati. În Elvetia, între secolele XVI - XVII, „cei fãrã tarã” erau torturati, iar din 1580, oricine putea sã-i ucidã. Din 1646, dreptul de a „lichida, prin bãtaie sau împuscare” este institutionalizat prin ordonantã. În 1727 se ordonã „tãierea unei urechi bãrbatilor si femeilor tigani, de peste 15 ani, dacã sînt prinsi pentru prima datã (...), condamnarea la moarte, dacã sînt prinsi a doua oarã”. În Italia si Franta sînt trimisi la galere. În Portugalia, din 1538, sînt pedepsiti corporal si deportati în coloniile din Africa.Începînd cu a doua parte a secolului al XVI-lea, pînã în secolul al XVIII-lea, biserica catolicã devine activã în lupta împotriva rromilor, în special în Italia. În 1563 se interzice cãsãtoria pentru Cingari, Aegyptiaci, Saraceni sau Abissini, fãrã autorizarea specialã a preotului. În 1565, la Milan, toti rromii care nu voiau sã abandoneze nomadismul, sã adopte „o bunã conduitã crestinã”, trebuiau sã fie pedepsiti. În 1617, la Napoli, femeile care exercitau „arta magicã” au fost încarcerate. Sinodul din 1688 cere preotilor sã-i vîneze imediat pe cei care nu sînt buni crestini.
Bookmark
Trimite prin email
Vizite: 452 Comentarii (0)
 Scrie comentariu
|
Aboneaza-te la fluxul de comentarii
