Editorial: Ţigan care dă bine

Valeiu Nicolae | Foto: Marian Iliescu

Acum trei ani, am fost invitat la o întîlnire, la o bancă, unde am vorbit pentru prima dată după domnul Andrei Pleşu. Aici, transcriu discursul meu, care se potriveşte tare bine la cum mă simt zilele astea. Am folosit termenul „ţigan“ pentru a sublinia stridenţa – în mod normal, aş folosi termenul „rom“.

De ce sînt aici?… Nu sînt nici şef de bancă, nici persoană publică, nici prieten cu politicieni sus-puşi, nici bogat, nu am scris nimic superimportant şi aş mai putea să înşirui cîteva zeci de motive pentru care nu ar trebui să fiu aici. De ce cred că sînt aici? În primul rînd, pentru că sînt ţigan. Dă bine la întîlniri. Un alt motiv ar putea fi că m-a recomandat Aspen Institute.

Aşa am început şi cu Aspen. Ţigan care dă bine. Probleme cu ţiganii în România – presiune americană – trebuia să dea bine la raportare – deci am fost trimis la un seminar Aspen în Wye.

Frumos tare. Începutul a fost cam greu – lumea se prezenta cu nume-funcţie – plus universitatea pe care au absolvit-o. Harvard – şefă la Microsoft, Cambridge – vicepreședinte, Oxford – vicepremier, Harvard – şef la CIA, Harvard, Harvard, Columbia – s-au făcut nişte feţe cînd a zis omul Columbia de-am fost sigur că nu sînt singurul ţigan, Harvard, Harvard… University of Craiova. „Is it an Ivy League?“ „Nope. Daewoo League“, am zis. Nu a rîs nimeni.

M-am împrietenit cu un investitor chinez de dreapta rău şi mai inconoclast decît mine. Jucam ping-pong. L-am rupt – eu am făcut sport, că ne dădeau ciocolată în timpul lui Ceaşcă dacă ne duceam la sport, ciocolata era o îmbunătăţire semnificativă a celeilalte opţiuni de desert pe care o aveam – pîine cu zahăr. Chinezul mi-a mai omorît un stereotip, nu avea nici o treabă cu paleta de tenis. Ăsta zice: băi, ce vorbim noi aici de etică şi societate bună sînt vrăjeli de discutat între oameni bogaţi, superbine educaţi şi cu burţile pline, cum sîntem noi. M-am gîndit să îl întreb cine sînt noi, că nevastă-sa nu era acolo, dar am zis să nu îi stric omului buna-dispoziţie. Am făcut pariu că nu e aşa şi că ar putea funcţiona ceea ce discutăm despre societate bună şi la nivel de ghetou. Aşa am început să lucrez cu niște puşti într-unul dintre cele mai rău famate ghetouri din Bucureşti. Am cîştigat pariul.

Să am vreun talent? Ar putea fi un alt motiv pentru a fi aici. Sînt un afon funcţional, dansez ca o cizmă, nu ştiu nimic despre medicina naturistă şi sînt destul de obsedat de matematică, fără însă a fi talentat la matematică. La partea de ghicit, la romantism sau la cai nu mă pricep. Deci, ca ţigan stereotipic, nu prea am talente. Talentul meu principal cred că este să o dau în bară. Am dat-o în bară de sute de ori. Am un talent aproape excepţional în a strînge eşecuri.

Citeşte continuarea

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ